ÎNCHINAREA MAGILOR ÎN ICONOGRAFIA CREȘTINĂ

STUDIU DE CAZ. DE LA PICTURA DIN CATACOMBE ȘI PÂNĂ LA RENAȘTERE

  • Marcel Muntean

Abstract




Inspirată din Sfânta Scriptură (Sfântul Evanghelist Matei (2, 1-22) tema Închinarea Magilor o întâlnim în iconografie încă din veacul al II-lea. Dintre elementele caracteristice ale tipologiei scenei reţinem: figuraţia Mariei şi a Pruncului ce apare din profil şi care se va dezvolta spre o redare frontală; prezenţa stelei; reprezentarea magilor ce în vestimentaţie vor înregistra haine persane (bonete), începând din secolul al III-lea. În arta bizantină şi postbizantină, tema Închinării magilor apare adeseori inclusă în reprezentările Nașterii Domnului, dar poate fi reprezentată și individual. Preluând schema compoziţională a vechilor modele din catacombe şi sarcofage, tema Închinării este tratată cu mult interes de o serie de creatori începând din spaţiul postbizantin şi până la începutul Barocului: Giotto, Gentile da Fabriano, Weyden și mai târziu Bosch, Botticelli, Leonardo și până la Mantegna sau Dürer vor îmbogăți tema. În Bizanț tema rămâne în limitele icoanei, iar odată că zorii Evului Mediu, personajele se umanizează, pierzându-şi aura lor de mister, fiind cuprinse, mai târziu, în compoziţii tot mai sofisticate, ample.


 




Published
2017-03-11
How to Cite
MUNTEAN, Marcel. ÎNCHINAREA MAGILOR ÎN ICONOGRAFIA CREȘTINĂ. Studia Universitatis Babes-Bolyai Theologia Orthodoxa, [S.l.], v. 60, n. 1, p. 199-215, mar. 2017. ISSN 2065-9474. Available at: <http://journals.orth.ro/index.php/subbto/article/view/19>. Date accessed: 05 apr. 2020.
Section
Practical Theology